Celebrul înotător australian Ian Thorpe este internat la secția de terapie intesivă într-un spital din Sydney, cu o infecție severă, contractată într-un spital din Elveția, după o operație la umăr. Managerul său, James Erskine, a confirmat starea gravă în care se află sportivul, precizând că în prezent medicii îi administrează antibiotice puternice, pentru a stopa răspândirea infecției.
Înotătorul australian a admis recent că suferă de depresie și a recunoscut problemele cu alcoolul. A ales să plece în Elveția, pentru a scăpa de presiunea mediatică din Australia și a beneficia de tratament specializat într-o clinică de dezintoxicare. El a suferit și o intervenție chirurgicală minoră la umăr, într-un spital din apropierea reședinței sale din Elveția, din orașul Ronco sopra Ascona.
Sportivul în vârstă de 31 de ani a încercat în repetate rânduri să își relanseze cariera, participând la trialurile Federației Australiene de natație pentru selectarea lotului olimpic pentru Londra 2012. Thorpe a ratat clasarea în top 10 și nu a fost inclus în delegația cangurilor. Thorpe își fixase ca obiectiv pentru acest an participarea la Jocurile Commonwealth-ului, organizate în luna iulie, la Glasgow.
Cel mai titrat înotător australian
Ian Thorpe a căștigat 5 titluri olimpice la natație și 11 titluri mondiale în perioada 1998-2004. În primul sezon la seniori (1998), Ian Thorpe devenea cel mai tânăr campion mondial la înot, câștigând finala de 400 de metri stilul liber la doar 15 ani. Înaintea Jocurilor Olimpice de la Sydney, din 2000, Thorpe a doborât de zece ori recordurile mondiale în probele în care a luat startul. Sportivul a fost implicat într-una dintre cele mai puternice rivalitați din natație, alături de olandezul Pieter van den Hoogenband.
Articol scris de Cezara PARASCHIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER